Masti de sticla…

Ce-i drept, banuiesc ca imi vei da dreptate cand voi “imbraca” un  oricare om intr-o masca de sticla…

Observ cum oamenii isi inghit proprii ani in stomacul rancezit si fara nici o schimbare isi etaleaza aproape zilnic acele “masti de sticla”… Care, ulterior, la atingerea unui individ cu o vorba grea si impulsiva se sparg in mii de cioburi, ce cad zgomotos in palmele “inculpatilor”. La scurt timp fiecare isi spala chipul cu acele firmituri de cioburi si fara sa vrea, reconstituie o noua masca…

Exact!! Asta faci…! Jonglezi cu mastile de sticla fragila si te mai intrebi de ce, brusc te lovesti de acele copii ieftine create de tine… Nu e nici un miraj, nici fictiune… Totul decurge din tine, din sangele tau violet, bolnav de nebunie… E doar o masca de sticla…

Atinge-o si zbiara ca un nebun de placere pentru a o intepa  cu vibratiile ascutite ale vocii tale…

“Heroina pura…”

Heroina pura… O devorez in miez de noapte cu acel “lucru manual” uitat in visare… si ma renasc la fiecare ceas pierdut, incerc sa gasesc raspuns in gandurile tale si ma  pierd ce-i drept… Si te intrebi probabil de ce tocmai heroina…?! Gandeste-te la efectul euforic si devastator ce te domina imediat, fara suflare… De ce tocmai pura..?! pentru ca e ceva natural, fara clisee si lucruri false… Te gandesti acum ca am consumat nu stiu ce prafuri si imi expun starile pe acest blog nenorocit )… Te inseli… “Heroina pura” nu e altceva decat un sentiment ciudat si inconfundabil, te frapeaza pana in adancul venelor viguroase, te macina la fiecare reactie “deja-vu”…si te intrebi iar si iar…

Vrei sa afli?… Raspunsul se afla la tine, heroina e chiar langa tine, inspiri acelasi aer, “o” simti in tine, prin tine… Oare te-ai prins?:))

100:X

Azi e  momentul sa anunt oficial ca am scris 100 de articole… 100 de ganduri haotice, 100 de drumuri ciudate si intortocheate, 100 de priviri subtile si importante, 100 de detalii…  Lucrurile simple m-au ajutat sa imi regasesc firea si spiritul, zambetul si tristetea, fericirea si dezamagirea… Dar un lucru este sigur: faptul ca imi doresc sa traiesc, desi ma aflu intr-o lume prea stearsa pentru mine…

Azi nu e o zi potrivita tocmai pentru acest anunt, pentru ca a fost una din acele zile de indispunere totala, cu mici evenimente care iti ataca indirect buna dispozitie si nu numai.. Dar gandind strategic, m-am gandit ca e un moment oarecum bun, mai ales ca vineri voi pleca in tabara, si voi inspira aer curat timp de o saptamana, fara multa bataie de cap din partea celor din jur…  Nu are rost sa imi expun sub aceasta maniera gandurile mele destul de reci si frustrate, pentru ca rezolvarea e prea ambigua decat as crede… Mi-e teama sa mai imi creez vise pe baza amintirilor frumoase, sunt confuza in privinta gandurilor tale….sunt multe de zis, dar nimeni nu asculta…

Eu plec in cautarea cutiei ruginite ascunse undeva departe, imi fac bagajele cu gandurile prafuite de timp, si ma risipesc printre clape de pian… Intre timp, voi incercati sa ma acoperiti cu un cearsaf alb, semitransparent, fin ca matasea, pentru a nu ma observa pe drumul vostru murdar… Nu vreau sa ma murdaresc cu imaginile voastre …nu vreau…

Acum e randul meu sa zambesc, sa dansez, sa nu ma opresc…

Amintiri prafuite…

“Oare de ce esti in mintea mea…?”

Totul din jurul meu se deruleaza fara un raspuns… Nu e tristete, nu e chin, nici fericire sau iubire…E doar o schimbare… Ma simt ca si cand asi fi un translator prost, fara experienta, dezgolit de timp si de imagini fierbinti din trecut…

Un sentiment ciudat renaste in sufltul meu: doresc o evadare , un rasunet, o respiratie calda…

Parca…parca… eviti sa descoperi cum eram candva…

Eu nu pot face nimic, ci doar sa evit sa iubesc…daca tu… uiti pasii strecurati noaptea in patul tau…uiti clipele marunte transformate in sunete tari… uiti de corpul si mintea mea….uiti totul…Dar un lucru e sigur: Faptul ca eu nu te voi uita, nici pe tine, nici pe el, nici pe cel care ma suna insistent noaptea… Pentru ca “voi” ati trecut prin cearsaful meu curat… iar eu doar v-am patat mintea cu o gandire prea puternica pentru voi, v-ati temut de consecinte, evitati, uitati si aruncati la gunoi totul…

Cearsaful a ramas prafuit acum…e doar murdar intr-un colt..Ai grija sa nu te murdaresti…Doar ai grija…

Mi se rupeeeeeeeeeeeee!

Mă privesc atent în oglindă…Un turcoaz indrazneţ îmi conturează privirea, luciul natural al buzelor e accentuat discret, iar reflexia luminii apare pe obrazul drept… Numai tu lipseşti din peisaj…

Ne priveam goi în oglindă, zâmbeam şiret unul la celălalt şi ne contopeam pentru câteva clipe… Lucruri mărunte, intime, plăcute, ideale pentru plăcere, dar… fără sens… timpul mă macină la fiecare ceas uitat în urmă, tu te risipeşti in vântul “ei”… Iar eu aştept, şi iar aştept ca un stâlp lovit de ploaie si furtună…

ACUM zic să ignor tot, să mă prefac in cenuşă argintie, iar tu suflet călător să înneci speranţele si dorinţele mele înăscute in tine… ziceai cumva sa nu mai fiu pesimistă…?! Asta ziceai?:)) Cu pesimism sau nu….tot mi se rupeeeeeeee!!! Mă întrebi de ce?;)) Posibil ca sufletul tău să fie cauza…pentru ca nu ştie să respecte un alt suflet…care cândva s-a dăruit fără să se gândească la urmări…

În concluzie…Mi se rupeeee de suflete false… Iar tu cititorule, arată-mi ce fel de suflet ai… doar de un indiciu am nevoie… doar unul singur, restu e doar apa de ploaie…