Stare de control…

E timpul pentru autodeterminare,pentru descătuşarea sufletului de nuditatea rece şi frivolă, fără să-mi expun propriile urme în văzul noilor ispite. Azi, când îmi pătez faţa cu picături de ploaie, încerc doar să-mi răcoresc corpul şi mintea de acele amprente lăsate în cruda dimineaţă de acel personaj “idolatrizat”… Ştiu, Ştiu, chiar sunt conştientă de faptul că al meu joc de cuvinte nu este accesibil fiecărui muritor de rând, dar asta nu mă determină să fiu tot mai permisibilă cu lumea asta penetrată prea uşor de gânduri superficiale… Nu vreau ca fiecare cuvânt de-al meu să fie mânjit sau târât într-o cuşcă de interese vii, pentru că al meu grai e acel ambalaj ce imbraca subtil şi cu mare atenţie personalitatea mea… Şi iar mă repet, ştiu foarte bine că mă contrazic singură, multor personae le spun ca sunt destul de flexibilă cu percepţia oamenilor şi încerc să-i înţeleg, dar nu-mi pot vinde propriile idei pe nimicuri, pe reacţii de-o şchioapă… Nu pot, pentru că am ajuns în acel punct în care mi-am îmbătat mintea cu prea multe “flash-uri” rupte din viaţa reală, care nu încetează să se repete, devin enervante, chiar iritante, provocându-mi o alergie puternică… alergie la tot ce este monoton sau inutil pentru mine… Şi mai ştiu că beţia mea provocată de tine, nu mă mai ţine în pulsaţii revigorante, pline de senzualitate sau dorinţe “fierbinţi”… E foarte simplu, te-ai rătăcit pe al tău drum, adună-ţi cenuşa din al tău cuib de buzunar, şi pleacă cu a ta păpuşă feminină rigidă şi frumos “ambalată”… Păcat că bărbaţii nu ajung să facă alergie şi ei la “plastic”, eu deja am început să-l modelez intens…

Frământare

Un alt început se conturează în al meu drum… Merg pe stradă, cu muzica vibrând în mine, si mă privesc in reflexia vie a unui geam neclar şi prăfuit, fără să-mi pese de privirile codaşe, care nu mă ating nici măcar o secundă. E ciudat să constaţi că nu acum multă vreme, te simţeai furnicată în toată fiinţa ta, când întâmplător te “loveai” frontal de luciditatea privirii ale acelor “personaje”, care nu au făcut decât să-si imprime “sinele” lor in al meu pântec subtil… iar ACUM, după ce timpul a reuşit să  filtreze a mea gândire, nu mă mai “ridică” la cer acele mulaje demult consumate… Stiu că devin tot mai “acidă”, dar constat ca doar cu propriile  puteri pot depăşi obstacole ridate, fără ajutorul “păpuşelor” masculine… Mulţi au impresia că aş denigra bărbatul ca şi fiinţă omenească, dar nici pe departe, îl respect pentru instinctul puternic, pentru acea forţă de a acţiona fără a fi atins de curentul fulgerător al sentimentelor, pentru acel simţ estetic imprimat şi in atitudine…pentru multe altele… dar asta nu înseamnă că eu, ca şi FEMEIE, nu-mi pot respecta formele seducătoare, tăria de caracter, buzele umezite cu vârful limbii, acele detalii ce nu fac decât să contureze personalitatea şi reactiile pline de senzualitate şi stil…

Mă bucură faptul că am deschis un nou drum, unde lumea din jurul meu ajunge să nu mă mai recunoască pe stradă, trecănd pe lângă mine ca nişte personaje “consumate” deja, pe care le-am descifrat demult profilul psihologic si mental… acea satisfacţie pe care mi-o oferă pe tavă, încercând să mă ademenească, nestiind faptul că în spatele acestui trup se ascunde aceeaşi femeie nedescifrată, neştearsă de timp. Nu e vorba de nici o mască, sau de alte “accesorii” plastificate, ci de corpul meu, care se hrăneşte fără pic de milă, din mintea mea.

În curând se apropie şi “plecarea mea”, care nu va însemna decât acea confirmare cu privile la  “personajele” mele preferate care vor conştientiza ce întruchipez de fapt… Doar atunci vor avea acea “sete” diabolică de a mă adulmeca… Eu până atunci, merg cu privirea inainte, prefăcându-mă că nu observ acele siluete care trec pe lângă mine, si îmi las în urma parfum de plăcere…

Aveţi cu ce să vă hrăniţi, dragi băieţi! Problema e alta: veţi rămâne doar cu “mândria” voastră, doar cu ea… dacă nu e şi ea prea obosită de la atâtea încercări eşuate şi nedemne de simţurile voastre

Restrângere de gânduri

Mi-am decojit corpul de acel strat de piele infectat cu atingeri iluzorii, mi-am şlefuit unghiile cu un strat fin de sclipire, am aruncat hainele “supraponderale” cu amintiri grele, buzele le-am decolorat cu un nud şters de trecerea bruscă a “sclipirilor” de timp, iar fizionomia feţei mi-am curăţat-o cu acele comprese îmbibate în ulei de migdală… Te intrebi ca un muritor de rând ce idee concentrează aceste frânturi de cuvinte, ce se ascunde oare în spatele acestor fapte… chiar te rog, sa îţi adresezi întrebări la infinit, aşa cum şi mintea ta duală reacţionează instinctual, neadoptând acel simţ al raţiunii, fără de care nu poţi trăi într-un echilibru interior… Acel declin emoţional,pe care il expui mai devreme sau mai tarziu, nu mă mai atinge nici până la cel mai orgasmic loc, e ca şi când imunitatea mea capătă contur, îşi asumă acel rol protector împotriva atracţiilor de moment… Oscilaţia gândurilor nu denotă o lipsa de imoralitate, ci mai degrabă un joc bine “jucat”, unde pionul principal esti chiar TU, iar eu doar desenez acel labirint în care te strecori fără conştientizare… O să mă condamni pentru toate piedicile oferite pe tavă, o să doreşti să-mi invadezi slăbiciunile fără incetare…  Nu mă mai tem de oameni “plaţi”,  fără pic de asperitate… nici  de priviri pătimaşe sau de fiinţe fascinante…

Eul meu se complace în a lui stare, în a lui simţire, fără alte alternative mişcătoare… Ştiu foarte bine, nu prea esti capabil să “adulmeci” al meu limbaj plin de culoare

Te auzi?!

Strigătul tău e undeva sub pernă, îl aud intr-o formă suspicioasă, fără să-mi pese de a lui frecvenţă sau vibraţie… Îmi dezleg gândurile în noapte, proiectez imagini mişcătoare, învineţite de timp şi de spaţiu, desenez un cub imperfect şi-l expun în palmă, după care îmi iniţiez al meu plan indescifrabil. Fire de păr se desprind din zare, ce se împletesc cu a mea dorinţă arzătoare… Simţurile mele arse de stimuli androgini, îşi consolidează o nouă fizionomie, o altă viziune… Întrebările oscilante nu mă mai ispitesc atât de tare, le ignor spre a lor splendoare, fără încetare…
Iar TU, un muritor de rând, cu a ta suflare , vei privi o reflexie deformată care îşi plimbă unghiile pe şira spinării de jos în sus, aspirând spre a ta slăbiciune fermecătoare… Şi te laşi prins ca un leu în deplasare, eu îmi amuz gândurile cu al tău “respiro”, îmi las în urmă “cămaşa” purpurie şi te întrebi ce urmează să fie… Aşa rămâi, cu al tău strigăt rămas ca un nod în gât, iar eu păşesc relaxant spre ieşire, cu zâmbetul ascuns subtil sub bărbie… M+am eliberat de a ta “prostie”, acum urmez calea spre a mea fericire…

Revigorare…

O nouă cortină aruncată în faţa mea, unde corpurile oscilante îşi aruncă amprentele pe unde apucă, ajungând în aşa fel, încât îşi dispersează identitatea in cearşafuri străine, nedemne de mângâieri sau de alunecări… Greşelile curg în lanţ, fără linii de pauză sau regăsire, fără meditaţie sau parfum… gerul pe atât de aprig nu a conturat şiraguri de cristale in jurul buzelor uscate, lăsând să se strecoare cuvinte explozive, intrigante, contracarate de “suflete” păgâne…
Te naşti dintr-o firmitura de carne, îţi urmăreşti inconştient evoluţia în palmă, ajungi să te loveşti de acel punct culminant ce îţi înglobeaza tot trecutul intr-o fracţiune de secundă, filtrată de o privire rece, te “stingi” uşor odată cu acele infecte  iluzii…dar cel mai important lucru e să te trezesti…să te trezeşti din beţia asta de simţuri, de cuvinte, de flash-uri… să o iei de la capat pare destul de compromiţător, imposibil pentru unii, dar să absorbi “eul” din tine, să-ti nu mai pese de orice corp prezent pe lângă tine, e posibil cât ai face un duş cu apă rece… poate că pe moment “simturile” devin amorţite, dar odată ce ele revin la normal, îsi gustă corpul altfel, alunecând prin vene, prin interior căutând esenţa… “esenţa” nu zace în mine, nici în tine, ci e pretutindeni… e acolo unde vreau… şi vreau să ma scutesc de tot ce mă irită: de oameni, de priviri tâmpite si de pălării… sofisticat?! e mai neted ca marea… marea ta ce se revarsă în a ta duhoare…

…adâncuri…

Să fugi ca o nebună printre “cadavre” excitate nu ţi-ar ajuta cu nimic, în ciuda faptului că ele se prind ca un scai uzat de piciorul tău… Prinde  aerul în pumnul tău şi inhalează-l, simte  euforia zgomotelor din jurul tău, fără a  atinge timpanul cu acele zgârieturi insuportabile lăsate de unghii…

Vorbesc prostii, sunt doar nişte rămăşite rupte din mine, din tine… te uiţi ciudat la mine, ca şi când aş arunca cu o pulbere cenuşie pe trupul tău bolnăvicios… Privirea ta stricată îşi regăseşte consolarea în acele imagini banale, absorbite de toţi şi toate… şi te intrebi ca un necunoscător ce a fost în mintea ta când ai imbrăţişat acel corp călit de timp, ce tremura la o atingere subtilă…

Ecoul răsunător îl presimt până în stomac, jonglând cu sunetele aruncate în voia simţurilor, fără pic de noroi, fără pic de rană… astfel, acel drum al cunoaşterii se prelinge de-a lungul venelor, de la firul de păr până la degetul mic al piciorului… şi strângi cu putere din mâini, îţi infăşori puterea în cearşaful alb şi rece, şifonat de gândurile tale explozive…

Lumea străina de pe stradă mă priveşte atât de profund în oglinda ochilor, ca şi când ar vrea să rupă un şablon prelucrat cu slăbiciuni… un şablon luat ca drept reper în descifrarea minţii… acel şablon pe care îl las la voia intâmplării, e doar o “epidermă” rigidă care nu face altceva decât să-mi protejeze esenţa preschimbată într-o sămânţă… care evoluează,creşte, se metamorfozează, dispare … şi apare în MINE!

 

Un anost asiduu…

Mă grăbesc în direcţii inutile, cam neşlefuite… Mă joc cu o carte cam uzată, aceleaşi stări ce se coc in situaţii explozive şi tot mă lovesc de persoane hilare… Greşesc, mă confrunt cu situaţii limită şi îmi vine să arunc cărţile pe masă… Toţi trag de mine, hainele mele se vor rupe la un moment dat de atâtea constrângeri, încât voi fii nevoită să mă dezbrac … să mă dezbrac de hainele învechite, râncezite de voi… Te plictiseşti de atâtea palpitaţii, lumea te crede prea proastă dacă nu eşti pe linia bună, dar de ce mi-ar păsa? Lumea e mai perversă ca orice fum, te atinge acolo unde crede ea că e cel mai bine, dar de fapt e doar un râs ascuns al ei bucurându-se văzându-te cum te scufunzi in ceaţă… Mă uit în gol si văd sunete hidoase  ce mă ispitesc … Lumea e tot mai asiduă, a ajuns in acel moment când “libidoul” ei e la cote maxime, şi când zic asta, nu mă înşel, grotescul e tot mai perseverent… Să ajungi să te rezumi doar la o stare mediocră e chiar strigător la cer… Şi mai aveţi pretenţia să fiţi la un nivel înalt… când toţi îşi expun caracterele deshidratate pe tavă…

Schimbaţi-vă garderoba!!!

Aud din ce în ce mai multe sunete absurde, fără pic de nuanţă, fără rafinament sau fineţe… Lumea mea e construită intr-o manieră ideală temperamentului meu, este consolidată din cărămizi vişinii, putin arse la suprafaţă, dar foarte rezistente in interior… Unii nebuni se zbat ca nişte peşti pe uscat, încercând să spargă cu dinţii o cărămidă, două…  Şi încearcă, încearcă, până când sângele se coagulează cu a lor indiferenţă…

Timpul se sfărâmă, lasând in urmă doar nişte dâre lungi de fantezie şi plăcere, iar eu nu fac altceva decât să-mi situez mintea şi trupul la nivelul timpului prezent… Acel ocol nemărginit al invidiei, al superficialităţii, al ignoranţei, al cuvintelor  deocheate, nu mă mai sperie deloc… pentru ca acel drum vi l-aţi ales VOI, chiar voi, dragii mei… Poate sunt senilă, sau puţin tembelă, dar nu şi oarbă… Eu nu am nicio vină că mintea voastră nu poate relaţiona cu gândurile sau simţurile mele… Ambalajul sufletului meu, deşi e bine conceput, am ştiut să trezesc în mine acel simţ estetic de care mulţi de îndoiau de el… E atât de simplu să te foloseşti cu tact de un “personaj”, dar e pe atât de greu să revii la propriile tale valori … Pentru ca nu poţi jongla toata viaţa cu acele cuvinte uzate, sau cu aceleaşi păpuşi demodate… E vremea să mai explodez din această lume destul de plată şi plină de oameni prost “îmbrăcaţi” cu haine pictate haotic…  Deja s-a instalat frigul, e vremea să vă măriţi garderoba cu haine noi, concepute din mai multe straturi … Straturi fabricate din gânduri picante, tâmpite, superficiale si invechite…

Schimbaţi-vă garderoba, vă rog frumos!

Punct “.”

Simt nevoia să-mi chinui propriile instincte,

să mă detaşez de figuri comune,

                                    de vicii nebune,

                    care dăinuiesc în corpuri imune…

Mintea mea trebuie resetată, pentru a putea exploata alte feţe “blânde” sau alte caractere … Să te loveşti de aceleaşi “greşeli” umane, de acele sentimente construite pe un teren gri şi dantelat,nu-ţi pică intocmai uşor când tu doreşti acea siguranţă şi protecţie, care ţi-a lipsit atunci când sinele tău işi forma carapacea fragilă… Carapacea mea e ştearsă de demult, e perforată de amintiri tâmpite şi urâte, de momente gri şi nesigure… Să fiu al naibii, atâtea gânduri pentru un trecut mânjit de trecerea anilor… Simţi că interiorul tău nu mai poate, vrea să se descătuşeze cu ajutorul lacrimilor, dar subconştientul nu mă lasă… oare de ce? pentru că maturitatea precoce m-a doborât, m-a anihilat si mi-a distrus simţurile… Nici corpul nu mai are putere să mă ajute, e prea “şters” pentru aceste minţi bolnave de perfecţiune…

Ascult piesa in surdină, ce mă răscoleşte până în pântecele lovit şi zgâriat de un “el” clonat, dar îmi reaprinde speranţa viitorului… Cuvinte repetate in ecou, ce se joacă haotic cu aerul meu… aerul meu , care imi alimentează zâmbetul cu fericire,linişte si implinire…

Un pântec străin…

Dimineaţa… Îmi îmbăt trupul cu apa rece, aburii ameţiţi se desfac pe curbele fine ale trupului, după care alerg ca într-un foc continuu spre o altă camera obscură… Mă trântesc în pat, arunc hainele in sus, cearşaful simte deja parfumul degajat de vocile reci şi alerg… caut acel punct ţintă ce m-ar ghida spre sâmburele de adevăr, dar de fapt mintea mea bolnavă se strecoară, fără a percepe răul creat de mine, care se întoarce împotriva mea… E ca şi când aş fi dat naştere la o nouă creatură, iar la scurt timp să constant ca acel tot unitar nu e decât o ambiţie lucidă, care s-a transformat într-o inhibiţie prostească… Sunt greu de înţeles?… Sunt de fapt un sandviş picant, pe care l-ar gusta oricine s-ar crede mai dotat mintal, dar de fapt nu-şi permit decât acei care au muşcat viaţa cu asalt, fără inhibiţii… Viaţa e încă în formare, mai trebuie să-mi arunc şi azi, şi mâine, hainele care imi protejează sinele…

Şi cum ziceam… doar dimineaţa… îmi descopăr pântecele virgin…virgin de puritate şi simbioză…