Te auzi?!

Strigătul tău e undeva sub pernă, îl aud intr-o formă suspicioasă, fără să-mi pese de a lui frecvenţă sau vibraţie… Îmi dezleg gândurile în noapte, proiectez imagini mişcătoare, învineţite de timp şi de spaţiu, desenez un cub imperfect şi-l expun în palmă, după care îmi iniţiez al meu plan indescifrabil. Fire de păr se desprind din zare, ce se împletesc cu a mea dorinţă arzătoare… Simţurile mele arse de stimuli androgini, îşi consolidează o nouă fizionomie, o altă viziune… Întrebările oscilante nu mă mai ispitesc atât de tare, le ignor spre a lor splendoare, fără încetare…
Iar TU, un muritor de rând, cu a ta suflare , vei privi o reflexie deformată care îşi plimbă unghiile pe şira spinării de jos în sus, aspirând spre a ta slăbiciune fermecătoare… Şi te laşi prins ca un leu în deplasare, eu îmi amuz gândurile cu al tău “respiro”, îmi las în urmă “cămaşa” purpurie şi te întrebi ce urmează să fie… Aşa rămâi, cu al tău strigăt rămas ca un nod în gât, iar eu păşesc relaxant spre ieşire, cu zâmbetul ascuns subtil sub bărbie… M+am eliberat de a ta “prostie”, acum urmez calea spre a mea fericire…