Revigorare…

O nouă cortină aruncată în faţa mea, unde corpurile oscilante îşi aruncă amprentele pe unde apucă, ajungând în aşa fel, încât îşi dispersează identitatea in cearşafuri străine, nedemne de mângâieri sau de alunecări… Greşelile curg în lanţ, fără linii de pauză sau regăsire, fără meditaţie sau parfum… gerul pe atât de aprig nu a conturat şiraguri de cristale in jurul buzelor uscate, lăsând să se strecoare cuvinte explozive, intrigante, contracarate de “suflete” păgâne…
Te naşti dintr-o firmitura de carne, îţi urmăreşti inconştient evoluţia în palmă, ajungi să te loveşti de acel punct culminant ce îţi înglobeaza tot trecutul intr-o fracţiune de secundă, filtrată de o privire rece, te “stingi” uşor odată cu acele infecte  iluzii…dar cel mai important lucru e să te trezesti…să te trezeşti din beţia asta de simţuri, de cuvinte, de flash-uri… să o iei de la capat pare destul de compromiţător, imposibil pentru unii, dar să absorbi “eul” din tine, să-ti nu mai pese de orice corp prezent pe lângă tine, e posibil cât ai face un duş cu apă rece… poate că pe moment “simturile” devin amorţite, dar odată ce ele revin la normal, îsi gustă corpul altfel, alunecând prin vene, prin interior căutând esenţa… “esenţa” nu zace în mine, nici în tine, ci e pretutindeni… e acolo unde vreau… şi vreau să ma scutesc de tot ce mă irită: de oameni, de priviri tâmpite si de pălării… sofisticat?! e mai neted ca marea… marea ta ce se revarsă în a ta duhoare…