Un anost asiduu…

Mă grăbesc în direcţii inutile, cam neşlefuite… Mă joc cu o carte cam uzată, aceleaşi stări ce se coc in situaţii explozive şi tot mă lovesc de persoane hilare… Greşesc, mă confrunt cu situaţii limită şi îmi vine să arunc cărţile pe masă… Toţi trag de mine, hainele mele se vor rupe la un moment dat de atâtea constrângeri, încât voi fii nevoită să mă dezbrac … să mă dezbrac de hainele învechite, râncezite de voi… Te plictiseşti de atâtea palpitaţii, lumea te crede prea proastă dacă nu eşti pe linia bună, dar de ce mi-ar păsa? Lumea e mai perversă ca orice fum, te atinge acolo unde crede ea că e cel mai bine, dar de fapt e doar un râs ascuns al ei bucurându-se văzându-te cum te scufunzi in ceaţă… Mă uit în gol si văd sunete hidoase  ce mă ispitesc … Lumea e tot mai asiduă, a ajuns in acel moment când “libidoul” ei e la cote maxime, şi când zic asta, nu mă înşel, grotescul e tot mai perseverent… Să ajungi să te rezumi doar la o stare mediocră e chiar strigător la cer… Şi mai aveţi pretenţia să fiţi la un nivel înalt… când toţi îşi expun caracterele deshidratate pe tavă…