Să fugi ca o nebună printre “cadavre” excitate nu ţi-ar ajuta cu nimic, în ciuda faptului că ele se prind ca un scai uzat de piciorul tău… Prinde aerul în pumnul tău şi inhalează-l, simte euforia zgomotelor din jurul tău, fără a atinge timpanul cu acele zgârieturi insuportabile lăsate de unghii…
Vorbesc prostii, sunt doar nişte rămăşite rupte din mine, din tine… te uiţi ciudat la mine, ca şi când aş arunca cu o pulbere cenuşie pe trupul tău bolnăvicios… Privirea ta stricată îşi regăseşte consolarea în acele imagini banale, absorbite de toţi şi toate… şi te intrebi ca un necunoscător ce a fost în mintea ta când ai imbrăţişat acel corp călit de timp, ce tremura la o atingere subtilă…
Ecoul răsunător îl presimt până în stomac, jonglând cu sunetele aruncate în voia simţurilor, fără pic de noroi, fără pic de rană… astfel, acel drum al cunoaşterii se prelinge de-a lungul venelor, de la firul de păr până la degetul mic al piciorului… şi strângi cu putere din mâini, îţi infăşori puterea în cearşaful alb şi rece, şifonat de gândurile tale explozive…
Lumea străina de pe stradă mă priveşte atât de profund în oglinda ochilor, ca şi când ar vrea să rupă un şablon prelucrat cu slăbiciuni… un şablon luat ca drept reper în descifrarea minţii… acel şablon pe care îl las la voia intâmplării, e doar o “epidermă” rigidă care nu face altceva decât să-mi protejeze esenţa preschimbată într-o sămânţă… care evoluează,creşte, se metamorfozează, dispare … şi apare în MINE!
